Controlul ginecologic anual ajută la descoperirea din timp a cancerului de sân, de col uterin și ovarian, dar și la prevenirea îmbolnăvirii.
Ecografia transvaginală poate depista dureri pelviene și alte problemelor menstruale, identifică fibroamele uterine și chisturile ovariene, vizualizează cauzele sângerărilor vaginale anormale și a menstruațiilor neregulate, evaluează problemele de fertilitate.
Testul Babes Papanicolau este un examen citologic de rutină care identifică modificările celulare de la nivelul colului și depistează precoce leziunile precanceroase.
Pentru între 5% și 10% dintre femeile care fac anual un test Papanicolau au rezultat anormale aceste modificări care ar putea evolua spre cancer de col uterin. Se recomandă ca testul să fie făcut anual, la 3 ani de la începerea vieții sexuale, sau dupa 21 de ani.
Pentru femeile la care testul Papanicolau este modificat, precum și pentru toate femeile după vârsta de 30 de ani, este recomandată efectuarea testului care depistează ADN HPV.
Human Papilloma Virus este un virus cu transmitere sexuală, care s-a dovedit a fi agentul cauzator pentru aproape toate formele de cancer al colului uterin.
Testare HPV – aproximativ 80% dintre femei și bărbați cu viața sexuală activă vin cel puțin o dată în contact cu un anumit tip de virus HPV. Sunt două mari categorii de tipuri HPV:
HPV cu risc oncogen crescut – poate produce leziuni precanceroase ale colului uterin care, dacă nu se urmăresc și nu se tratează, în timp pot evolua spre cancer de col uterin
HPV cu risc oncogen scăzut poate produce leziuni benigne – condiloame anogenitale, ce pot fi vindecate prin tratament local
În majoritatea cazurilor, infecția cu HPV nu dă manifestare clinică. În aproximativ 90% din cazuri, infecțiile sunt eliminate în mod natural de sistemul imunitar în maxim 2 ani de la infectare.
Infecțiile persistente cu tulpini HPV cu risc ridicat pot duce la apariția cancerului de col uterin.
Colposcopia este un examen complementar în care se pot verifica vulva, vaginul și colul uterin.
În timpul colposcopiei se poate preleva țesut pentru biopsie din zone suspecte. Biopsia se face numai în cazul în care sunt identificate leziuni ale epiteliului colului uterin sau ale endocolului și se face sub anestezie locală.
Recomandăm femeilor ca pe toată durata vieții sexuale active să efectueze un consult ginecologic anual pentru confirmarea stării de sănătate și prevenirea apariției cancerelor genitale.
Toate aceste investigații sunt oferite în cadrul Centrul Medical “Academia Sănătății”
Detalii și programări
079-03-03-09
0243-93-7-39