Ecocardiografie

Ecocardiografie (Echo) – reprezintă o metodă de evaluare a structurii și funcției inimii și a vaselor de sânge  asociate. Este o evaluare rapidă,ușoară și fără durere. Folosește undele de ultrasunet care sunt emise de un dispozitiv numit transductor. Aceste unde sunt apoi recepționate de același transductor, sunt prelucrate de aparat și  permit înregistrarea pe monitor a imaginii în mișcare a inimii în diverse secțiuni. Astfel se vizualizează camerele inimii, valvele și arterele principale.

Nu implică folosirea radiației, este inofensivă și se poate efectua la orice vârstă, se efectuează si la  copii.

Cu ajutorul acestei metode se poate  evalua:

  • anatomia camerelor inimii,
  • structura și funcția valvelor inimii,
  • funcția de contracție cardiacă, dilatarea cavităților cardiace; prezența unor formațiuni tumorale sau cheaguri

În cavitățile cardiace ecocardiografia ajută la:

  • depistarea unor zone de cicatrice în urma unui infarct miocardic, sau zone de ischemie cardiacă care au contractilitate scăzută
  • examinarea spațiului pericardic (ce înconjoara inima) cu evidențierea lichidului pericardic

Toate acestea permit stabilirea cauzei simptomelor precum:

  • oboseala exagerată
  • dificultate în respirație  la efort sau în repaus
  • durerilor precordiale
  • palpitațiilor sau a suflurilor cardiace

Pregatirea pentru ecocardiografie:

Nu este nevoie de pregătire specială pentru această investigație. Puteți mânca sau consuma lichide înainte de investigație.  Puteți să vă administrați pastilele dacă sunteți sub  tratament  medicamentos. Este de dorit sa veniți cu aproximativ 20-30 minute înainte de investigație pentru a evita emoțiile (înlăturarea tahicardiei sau creșterilor tensionale legate de acestea).

Tehnica procedurii:

Investigația se efectuează în poziție culcată. Medicul va aplica transductorul pe toracele dumneavoastră în diverse puncte de examinare. Pe transductor se va aplica un gel care permite pătrunderea mai bună a undelor de ultrasunet prin torace pentru a înregistra imagini cât mai  calitative ale structurilor inimii în mișcare. Pe parcursul examinării trebuie să stați cât mai relaxat, să nu vorbiți, să nu vă mișcați. Examinarea durează  de la 15 minute -30 în funcție de dificultate.